Acasă · Detalii tehnice

Detalii tehnice

Informațiile de aici sunt pentru cine vrea să meargă mai în profunzime: ce se măsoară, cu ce, cum ajung datele și ce specii recunoaște sistemul de identificare.

Senzorii din kit

Folosim instrumente de tipul celor utilizate în cercetarea agronomică, nu senzori de uz general.

în sol

Senzor de sol

Urmărește evoluția umidității, a temperaturii și a conductivității electrice a solului.

Conductivitatea electrică (EC) este un indicator privind sărurile dizolvate din sol. Este influențată de mai mulți factori — conținut de apă, temperatură, tipul de sol — și nu reprezintă o măsurare directă a nutrienților, ci un indiciu util despre evoluția lor.

în zona rădăcinii

Senzor pentru apa disponibilă

Arată cât de ușor poate planta să absoarbă apa din sol — indicator util pentru stabilirea momentului irigării.

Termen tehnic: potențial matric, exprimat în kPa. Explicația completă este pe pagina Cum măsurăm apa disponibilă plantei.

pe frunză

Senzor de umectare a frunzei

Înregistrează perioadele în care frunza rămâne umedă — un factor asociat cu riscul apariției bolilor foliare.

Durata de umectare se corelează cu modelele de avertizare pentru boli, dar pragul de risc diferă de la o boală la alta și de la o cultură la alta.

Senzorii din kitul AgroControl
Senzorii kitului: sonda de sol cu trei tije, senzorul pentru apa disponibilă (disc ceramic) și senzorul de umectare a frunzei

Unitatea centrală, comunicație și alimentare

Conectare senzoritrei porturi etanșe pe unitatea centrală
Transmisie daterețea mobilă GSM/LTE, cu SIM integrat; funcționează în zonele cu acoperire compatibilă
Alimentarebaterie reîncărcabilă și panou solar; proiectat pentru funcționare autonomă
Carcasărezistentă la condiții de exterior; capcana are carcasă camuflată
Transport și instalarekit complet în valiză de teren, cu spumă tehnică de protecție
Amplasare senzoriîn zona activă a rădăcinilor, de regulă la două adâncimi

Autonomia efectivă, intervalul de măsurare și acoperirea depind de condițiile din teren. Aceste valori se stabilesc concret în cadrul programului pilot, pe fiecare fermă în parte.

Speciile recunoscute de sistem

Sistemul de identificare automată este antrenat pe un set de specii care se extinde continuu, pe măsură ce colectăm imagini din teren.

Maruca testulalis

molia păstăilor

Corythucha ciliata

tigrul platanului

Dryocosmus kuriphilus

viespea castanului

Capcana și feromonul se aleg în funcție de specia-țintă a culturii. Dacă specia care te interesează nu este în listă, spune-ne — extinderea modelului pe specii noi face parte din programul pilot.

Cum funcționează identificarea automată

Camera fotografiază periodic panoul adeziv din capcană. Fiecare imagine este analizată automat: insectele sunt încadrate individual, clasificate pe specie și numărate. Fiecare identificare primește o valoare care arată cât de sigură este recunoașterea.

Rezultatul util nu este fotografia, ci evoluția numărului de exemplare în timp. Când numărul crește peste nivelul stabilit împreună pentru cultura ta, primești o alertă.

Captură din capcană cu insectele încadrate și numărate automat
Captură reală din sistem: fiecare insectă este încadrată, clasificată și numărată

Ai o întrebare tehnică la care nu ai găsit răspuns aici?

Scrie-ne prin formularul de înscriere